Eu mi-am invatat lectia cu proiectoarele de ceata, nu vreau sa comentez mai mult. Pentru altii insa, lectia vine de pe strada, de la autocolantul masinii din fata lor 

Astazi 23 Decembrie 2011 a fost o zi ca toate celalalte, nu-i asa? Te-ai trezit, mic dejun, cafeaua de dimineata – acasa cu familia sau la birou cu colegii, ceva de lucru, nu foarte mult … se apropie Craciunul. Acum fix 22 ani ce faceai? Mai tii minte cumva sau este prea mult de atunci?

Uite, am primit acum cateva zile bune, pe mail, acest mesaj – pentru tine un mesaj banal, dar pentru mine personal nu. L-am tot citit in toata perioada asta, l-am rascitit si multe amintiri ingropate undeva adanc s-au rascolit:

Date: Wednesday, December 7, 2011, 2:57 PM

Se implinesc 22 (douazeci si doi) de ani de cand, intr-un apartament din Ploiesti, un om moare putin cate putin… Avea 18 ani la Revolutie si desi abia fusese luat in armata, a fost trimis la Otopeni, sa lupte cu “teroristii”. Cand au ajuns acolo, autobuzul in care se afla el si colegii sai, la fel de tineri, a fost inconjurat de soldati care au tras in ei fara mila, pentru li se spusese ca in autobuz sunt, de fapt, teroristii. A scapat cu viata, dar datorita ranilor grave la picioare si, mai ales, socului psihic, de atunci nu s-a mai putut da jos din pat.

Acum mai are foarte putin de trait, muschii intregului corp s-au atrofiat si mai are doar putine clipe de luciditate. M-am gandit ca un lucru util pentru el ar fi sa stie ca a avut un sens calvarul asta, ca ranirea lui si moartea camarazilor sai a facut viata altora mai buna. De aceea te rog, daca ai timp, scrie-i cateva randuri despre cum ti-a schimbat tie viata in bine Revolutia si am sa i le dau mamei lui sa i le citeasca.

Multumesc din suflet!

Povestea de mai sus contine o mica inexactitate, dl. Cristian Mihai Tanase se afla, de fapt, intr-unul din cele trei camioane militare care veneau de la Campina. A existat si un nefericit autobuz, dar pentru mai multe detalii aveti istoria amanuntita aici.

El este unul din cei norocosi, dar ganditi-va ce inseamna partea aceea de propozitie pe care v-am subliniat-o in scrisoare: douazecisidoi de ani in care sa nu traiesti de fapt aproape nimic, nici sa mergi la o facultate, sa inveti, sa cunosti oameni, sa calatoresti, sa ai copii, nimic … nimic din toate acestea. Sa stai acolo inchis intre patru pereti, prin fata ferestrei sa treaca anotimpurile, anii si tu sa stai. Atat. Si astfel sa platesti pretul pentru greselile sau intentiile criminale ale unor nemernici. Faceti exercitiul asta de imaginatie, daca puteti! Doar ganditi-va ce au insemnat ultimii fix 22 ani pentru fiecare dintre voi, luati un burete si stergeti tot-tot. Asta este viata pe sfarsite a d.lui Cristian Mihai Tanase si daca mai aveti putere, ganditi-va ce este in sufletul mamei dansului.

Nu va puteti inchipui? Va spun eu: teama, spaima, durere, bucurie, resemnare. O parte din ele le stiu foarte bine, eram militar in termen in data de 23.12.1989, in stare de alarma de lupta sub indicativul de razboi “Radu cel Frumos” din data de 17.12.1989 orele 19:00. Nu va mirati ca am tinut minte ora, asa ceva nu uiti in viata ta, cat traiesti. Mama mea a stiut de mine de-abia de Craciun cand a reusit sa vorbeasca la telefon cu sotia comandantului meu direct, acasa, nu la unitate. Dumneaei a linistit-o spunand ca nu sunt victime, dar suntem dislocati si nu stie mai mult. Si bucuria de a ma vedea de-abia in 30.12.1989, intreg si nevatamat, rupt de nesomn si stres.

N-am scris toate astea pentru a epata, ci pentru a arata ca inteleg, ca martor al acelor vremuri, toata tragedia acestei familii.

Schimbarea in bine de care spunea Ioana, autoarea mailului? Nu vreau sa ma uit in mizeria morala iesita la suprafata in toti acesti ani, la un moment dat va dispare, nu se poata sa nu dispara, macar intr-o buna parte. Vreau sa ma uit la un singur lucru: copilul meu creste si invata fara a avea lipsurile, dar mai ales restrictiile care erau acum 25 ani. Cei care au prins acele vremuri stiu foarte bine: curent, caldura cu taraita, intuneric pe strazi, frica de a vorbi, cultul acela stupid al personalitatii pentru doi batrani paranoici, accesul interzis la calatorii sau la modalitati de informare. Nu, acelea nu erau vremuri pentru a avea copii, chiar daca noi ne-am nascut si am trait o parte din viata in ele. Ca noi parintii ne dorim mai mult si pentru noi, ca – poate – ravnim la ceea ce vedem la altii, este alta poveste.

Pretul platit de dl. Tanase a fost mare, cel platit de nenorocosii lui colegi (¹) a fost extrem, acum dupa 22 ani pot spune ca a fost cumplit de nedrept, toate lucrurile bune sau mai putin bune pe care le vedem in jurul nostru puteau veni si fara atata durere si suferinta. Decretele sau Legile prin care se recunosc meritele sunt cu adevarat necesare, dar sunt cu mult prea putin pentru vietile curmate sau strambate.

——–
(¹) am sa amintesc doar pe doi din cei care si-au dat viata atunci, Aurel Radu si Nicolae Ungureanu din jud. Dolj. Cautand pe net referinte am gasit aceasta pagina din site-ul Portalul Revolutiei. M-am oprit aici dintr-un motiv bine intemeiat, am sa fac o mica completare aici pe blog. Plutonierul Mihai Melinescu, de la UM 01411 Craiova, n-a murit din cauze necunoscute. Ci din cauza unui singur glont, undeva in partea stanga, aproape de linia nasturilor. O gaura mica si neinsemnata in pufoaica cu care era imbracat in dupa-amiaza zilei de 25.12.1989. Au fost procurori, au anchetat, au clasat. Dar gura lumii, si era o lume mica, tot a aflat. Este ceea ce americanii ar fi scris simplu, friendly fire.

Din cand in cand, probabil 1 la 1.000.000 se mai intampla si de-astea: virusii sau spy-urile nu aleg mailurile de pe care sa trimita spam-urile lor jenante.

De data asta socul a fost maxim cand am vazut in Inbox un mail de la o persoana care nu mai este printre noi. Cine stie in ce fel ciudat undeva a fost inregistrata corespondenta mea avuta cu ea, la vremea respectiva, pe vremea cand inca mai spera. Sau poate contul de yahoo a fost spart, sau site-urile neupdatate au avut gauri de securitate… nu mai conteaza. Principalul ca a fost un moment trist si tareee neplacut.

In caz ca sunteti curiosi ce scria in email, il aveti pe tot aici.

In seara asta e mai de relaxare, petreceti, mancati tort, sampanie, prajituri… o sa fie ceva scurt si usor.

Daca … in trecut erati un avid cititor al revistei Casa mea, Planul Casei Mele si inca mai visati un loc al vostru, am o recomandare pentru voi. Inainte sa mergeti la arhitect si sa dati comanda de proiect, luati-va liber o dupa-amiaza si intrati pe site-ul freshhome.com. Va asigur ca nu va fi un timp pierdut, o sa gasiti acolo fel de fel de idei care mai de care mai colorate si vesele. Poate nu toate sunt pentru clima noastra, sa nu uitam ca iarna trecuta am avut -27°C pe aici prin urbe, dar ceva ceva tot veti gasi. Macar sa va clatiti ochii!

Daca … sunteti sofer si mergeti regulamentar pe banda 1, asa cum vi s-a sugerat pe blog-uri, ce faceti in urmatorul caz? In fata voastra masina de “patrulare”, 40km/ora, in stanga spre banda 2 banda continua. Dap, masina de patrulare, fara girofaruri aprinse, MAI 20602 (nu am voie sa ii fotografiez, nu?) pe relatia Potigrafu – Pucheni.

E timpul pentru ceva vechituri, lucruri pe care nu le-ati gasit in cartea de istorie sau nu vi le-au povestit bunicii vostri:

- ce insemna telefonia mobila in 1922, inr-un filmulet scurt, de numai 59 secunde;

- ce daca te cheama NASA si tocmai ai trimis oameni pe luna in misiunea Apollo 11, nu scapi de hartogaraie birocratica. La amerizare capsula trebuie sa aiba completate toate formularele pentru a pasi pe pamantul statului Hawaii;

- stiu ca stiti ce inseamna R.A.D.A.R. adica radio detection and ranging, dar cum se detectau avioanele inainte de el? Cu urechea si cu multa multa atentie.

Pasionat de vechituri?
Impreuna cu Retronaut nu cred ca te plictisesti prea repede.

La multi ani Romania si La multi ani Romani!

Atunci cand o mai faceti voi in toate felurile si va apuca dorul de duca, sa va ganditi ca de fapt ea nu are nici o vina. Chiar nici una!

Rai sau buni suntem noi astia care o locuim, care traim si muncim in ea. Atat si nimic mai mult!

Nimic nu pica din cer si nimeni nu iti da nimic, fara sa iti ceara ceva inapoi asa ca pana n-o sa ne schimbam noi, n-o sa se schimbe nimic, va pot garanta acest lucru. Si schimbarea nu va veni de la “politicienii” care viseaza cai verzi pe pereti pe la intalniri electorale. Chiar ma intreb, dupa ce apar pe “sticla” cu astfel de aberatii cum au tupeul sa se duca in fata parintilor si sa le spuna “uite mama si tata, asta ati crescut, un “ganditor” “.

Din pacate Romaniile paralele de care scriam acum doi ani (deja doi ani ??) sunt mai actuale ca niciodata.